Articole

Publicat pe

Grup de dezvotare a abilitatilor de relationare

Ne nastem intr-o familie unde invatam diverse modele de comportament, intelegand incet incet concepte precum eu, tu si noi.

 Gradual, ajungem sa ne construim si sa intretinem singuri propriile noastre relatii.

Ajungem sa ne inconjuram cu oameni care au aceleasi interese – legam prietenii. Invatam sa apreciem increderea, suportul, sinceritatea.

Odata cu trecerea timpului, experimentam relatiile romantice si devenim din ce in ce mai constienti de efortul pe care e necesar sa il dedicam interactiunilor sociale pentru ca acestea sa reziste trecerii timpului.

Astfel, in fiecare etapa a vietii suntem inconjurati de familie, prieteni, parteneri, cunoscuti, necunoscuti si oameni cu care avem un scurt contact vizual inainte sa coboram la statia corecta.

Invatam si ne dezvoltam prin interactiunile cu cei din jur, in acelasi timp devenind constienti de cine suntem.

Astfel, grupul de sedinte ofera in acelasi mod un microunivers in care sa  ne observam propriile tipare de interactiune, sa devenim constienti de modurile in care, desi ne dorim relatii de calitate, de multe ori ne autosabotam.

Prin dinaminca grupului si contributia fiecarui membru, putem ajunge sa recreem relatii din vietie noastre, astfel examinand ce mai exact trece cu vederea atunci cand functionam pe pilot automat in mediul propriu.

Pe langa schimbarile ce pot surveni atat la nivel individual cat si prin prisma relatiile cu cei din jur, grupul deseori normalizeaza unele dileme/probleme cu care e posibil sa ne fi confruntat de prea mult timp, gandindu-ne la faptul ca acestea sunt unice, speciale si e rusinos sa cautam ajutor.

Desi ne dorim o famliie fericita, prieteni de nadejde, relatii de cupllu si casnicii fara conficte sau poate probleme usor de elucidat, cu totii avem dileme in ceea ce priveste creerea si mentinerea unor astfel de relatii.

De aceea grupul urmator iti va oferi ocazia sa constientizezi si sa lucrezi asupra acestor concepte pe parcursul  a 12 sedinte saptamanale, fiecare dintre ele fiind faciitata de 2 psihoterapeute, Baltes Alana si Renata Szekey.

Sedintele vor avea o tematica aleasa ce va include subiecte precum identificarea propriilor nevoi, insusirea ascultarii active, dezvoltarea comportamentului asertiv etc.

Pe parcursul celor 12 sedinte, particpiantii vor primi diverse sarcini atat in timpul intalnirii cat si pentru acasa, asta pentru a facilita introspectia si observarea propriilor tipare de relationare.

Odata cu inscrierea, fiecare particpant va primi un mail detaliat legat de subiectele abordate, modalitatea de a participa la sedinte, selectarea unei metode de plata si informatiile aferente acesteia.

Legat de numarul participantilor, grupul va fi format din 5/7 persoane. Cu toate ca e un numar restrans, credem ca acest lucru va facilita o munca mai eficienta atat pentru fiecare membru cat si pentru dinamica grup.

O ultima informatie –

 Pentru a te inscriere pe grup va fi necesara completarea unui google docs care contine cateva intrebari de baze prin care ne ajuti sa te cunoastem si sa ne transmiti propriile tale asteptari legat de procesul de grup la care vei lua parte.

In decurs de cateva zile vei fi anuntat daca ai fost selectat pentru a participa la sedintele de grup, urmand apoi sa primesti un mai mai cuprinzator si sa preiei legatura cu una dintre psihoterapeute.

Publicat pe

Depresia de iarna

Tulburare afectiva sezoniera

Tulburările afective par a fi cauzate de condițiile meteorologice și schimbările anotimpurilor, însă depresia de iarna e mai degrabă influențată de aceste condiții. Astfel, simptomele depresive sunt deja existente insa odată cu schimbările din mediu acestea pot fi resimțite mai puternic.

Depresia de iarna și vara indică mai degrabă momentele în care suntem mai vulnerabili în a experimenta stări neplacute, nicidecum o certitudine privind momentul de debut al unei tulburări.

Dacă în general tindem sa dezvoltam simptome depresive ca urmare a momentelor stresante din viata noastră, e cu atât mai probabil sa fim influențați și de schimbările din mediu ce apar odată cu un anotimp anume.

În general, depresia de iarna se caracterizează prin :

  • * dificultati de trezire dimineața
  • * somnolenta crescuta pe parcursul zilei
  • *dificultati de concentrare
  • *nivel de energie scăzut
  • * creșterea apetitului 
  • * dorința de izolare

Odată cu iarna, orele de lumina se reduc iar temperaturile scăzute pot influenta nivelul de activitate. Ne putem simți mai inactivi și dorim sa stam mai mult in confortul casei. 

Cu toate acestea, exista o diferență între nevoia reala de a petrece mai mult timp inauntru și simptomele depresive care ne împiedică sa ne continuam ritmul activităților obișnuite.

Așadar, un moment bun în prevenirea accentuării unor astfel de simptome, e în primul rand observarea duratei unor stări de disconfort, apatie, nevoie de retragere. Uneori se poate sa avem nevoie de câteva zile de odihna insa e important sa remarcam dacă lipsa de energie persista iar starea devine greu de tolerat.

Sfaturi utile în aceasta perioada :

*plimbări în aer liber

*menținerea unei rutine, atât în ceea ce privește alimentația cât și somnul

*menținerea relațiilor sociale cu cei din jur

*planificarea unor activități în casa dacă vremea nu ne permite sa ieșim afară 

*monitorizarea stărilor și luarea pauzelor adecvate pe parcursul zilei

Așadar, depresia de iarna e un cumul de simptome care ne afectează calitatea vieții și care se poate instala cu precădere în anumite perioade din an. În același timp având un plan pentru perioadele în care știm ca ne vom simți mai vulnerabili, poate fi un mod de gestionare optim a simptomelor depresive.

Publicat pe

Ego

Cartea „Ego is the enemy ” de Ryan Holiday, preia acest concept și tinde să îl plaseze pe partea de „cauze” a planurilor care ne ies prost din propriile mâini.


Un nivel de egocentrism ridicat, grandomanie orbească și complexul lui Dumnezeu pornesc într-adevăr de la un ego supraponderal.

Cu toate acestea, una dintre cele mai uimitoare experiente timpurii din viața unui copil, e exact acest moment – individualizarea. Străfulgerarea că Eu și lumea nu suntem aceeași persoană.

Că ne recunoaștem clar în oglindă, ființa care se holbează la noi nu e întreg universul, ci doar o parte.


Din acel moment putem să devenim nostalgici că lumea e diferită, uneori în mod dramatic, însă, să ne și bucurăm deoarece putem să experimentăm individualitatea noastră.


–––––-

Stima de sine și acceptarea

Înainte de a ajunge la ego , aș vrea să ne oprim asupra stimei de sine și a acceptării propriei persoane.


Stima de sine se definește ca o opinie globală asupra propriei persoane. Ne putem acorda diverse valori aici, mici amintiri prin care ne definim, ne putem decide dacă aici și acum ne place sau nu, de noi înșine, dacă suntem în acord cu propria viață.


E un concept atât de fragil încât nu putem să îl curpindem niciodată intr-o ramă : „ma consider altfel pentru tot restul vieții” . Cu cât adunam mai multe experiențe, cu cât strângem mai multe tragedii și comedii în jurul nostru, cu atât vom tinde să flexibilizăm aceste opinii despre noi.


În mod ciudat, stima de sine nu poate fi” sporită” prin citate motivaționale, afirmații pozitive sau opinii ale celorlalți despre noi.


Stima de sine e reflexia comportamentelor noastre exterioare în interiorul minții.
Și apoi apare și acceptarea de sine – suntem mulțumiți, fericiți și împliniți cu acest acasă numit Eu? Ne acceptam numai când mai bifăm câte un succes sau suntem și îngăduitori când greșim?


Ce se întâmplă cu propria acceptare dacă cei din jur trec prin perioade de succes sau eșec? Suntem mai bucuroși și ne acceptăm mai ușor, felicitându-ne că noi nu am avut parte de aceleași lucruri – sau ne criticăm și mai aspru deoarece acel succes era defapt al nostru?
Acceptarea de sine e un proces. Acceptarea celor din jur un alt travaliu. Acceptarea vieții și a realității mereu schimbătoare – epifanie continuă.


Punctul de start în misiunea de acceptare a sinelui o reprezintă faptul că, noi toți, ca oameni, ca ființe ce împart aceeași lume pentru X ani împreună, suntem cu toții valoroși.

Doar pentru că existăm. Punct.


Mai apoi, ne decidem noi ce comportamente ne fac cinste și care nu. Însă până atunci e nevoie să ne recunoaștem în oglindă în orice situație – suntem noi cei care greșim, și totodată, cei care au reușite.


–––––-


Întorcându-ne la ego și la cartea de mai sus, autorul ne oferă mici indici ale ego-ului care își fac simțită prezența la începutul, în timpul și după realizarea unui plan.


În linii mari, spunem că ego-ul e supraaprecierea propriului sine care se comportă precum șarpele Ouroboros – mereu pe aceeași traiectorie circulară, în care atât începutul cât și sfârșitul e reprezentat de întărirea imaginii de sine, a importantei sinelui, a menținerii unei imagini impresionante.


Unele iluzii cu privire la sine sunt benefice : e okay ca din când în când să ne încredem chiar orbește în propriile capacități altfel frica ne-ar pune pauză pe tot parcursul drumului.

E în regulă să exagerăm calitățile oamenilor apropiați, altfel am fi mult prea critici și mai puțin empatici.

E perfect să credem în noi chiar dacă nimeni nu ne aplaudă de pe margini.
E excepțional că suntem originali, că ne încredem în propriul scop și traiectorie în viață.

Cu toate acestea, dacă într-adevăr ne dorim să avansăm în oricare domeniu din viata noastră e nevoie să învățăm – să primim laudele pentru ceea ce sunt, semne de carte că am făcut ceva bine, criticile pentru grăuntele de adevăr din care am putea învăța, și propriile noastre limite și vulnerabilități.


Ego-ul tinde să ne convingă că viața e doar despre promovări, aplauze, zile magice, titluri lucioase – drumul e lin iar noi nu avem decât să respingem orice ne supăra și să conducem direct înainte. Riscul e să ne trezim pe o plajă – sau într-un loc pustiu unde aplauzele s-au terminat, lumina se stinge și nu e nimeni curios să ne întrebe dacă suntem împliniți.


De multe ori ego-ul e cel care ne pune în situații stânjenitoare în care facem compromisuri și din păcate, oferim la schimb propriile valori, integritate.
Obstacolele din jurul nostru au un scop – sunt lecții. Chiar și cei mici știu faptul că, orice erou din basme e nevoit sa treacă prin diferite încercări înainte de a deveni demn de recompensele finale.


Cu toate acestea, ego-ul tinde să ne ofere alternative simple, de scurta durată însă extrem de ademenitoare – „nimeni nu ma suporta fiindcă sunt mai special/specială. Nu e nevoie să mai investesc în aceste relații. Pot să mai ciupesc din valorile mele, oricum le voi urma mai strict după ce termin aici. E nevoie ca și ceilalți să vadă succesul meu, îmi trebuie titluri, diplome, toate înrămate undeva”.

Ego-ul ne promite ca vom Fi cineva.

De puține ori ne îndeamnă să Facem efectiv ceva.



Și tocmai aici rezidă linia fină dintre Eul meu din imaginație și cel real. Dacă nu suntem destul de atenți, ego-ul ne va creiona calități absolut excelente jucate în situații dificile și ne vom simți destul de mândri ca a mai trecut încă o zi în care am „clădit” câte un pic pe drumul nostru.

Cu toate acestea, nimic nu s-a întâmplat în realitate.

Am rămas închiși în imaginația noastră, unde am improvizat niște scene cât mai fidele realității, însă efortul real nu a existat.
Ne simțim bine și ego-ul ne convinge ca totul va merge precum am planificat deja mental. Ne mândrim cu câte proiecte importante vom face, vom finaliza cu succes, vom ajuta pe cei din jur.

Din păcate, nu ne putem construi o reputație pe lucrurile pe care le vom face în viitor. Între acele planuri și noi exista un volum uriaș de lucru și rutine consecvente zi de zi.
 

Dar ego-ul nu ne oferă o pauza de dialog cu realitatea. Ne sosește în continuare ca, deși efortul va trebui depus, cândva, cumva – noua o sa ne iasă din prima, noi avem oricum toate resursele necesare, noi ne vom descurca ușor cu orice fel de situație ivita pe neașteptate etc.


Astfel, devenim o oglinda a viselor și imaginii noastre construite în fortăreață mintii.

Ne oferim importanta, impunem respect prin discursurile noastre și ii motivăm și pe cei din jur sa viseze măreț. Din păcate, suntem mereu exact în același loc – degeaba știm cum ne vom prezenta la o gala de decernare a premiilor, dacă noi nici măcar nu am depus vreun efort ca să construim o performanta remarcabila.

Cei din jur, în curând, vor pierde interesul în a asculta aceste monologuri sclipitoare, încrederea celor din jur dispare, cortina se lasă și noi suntem lăsați sa recitam mereu, mereu, mereu același text de grandoare despre cine suntem noi și ce urmează sa facem.

Publicul a plecat demult.


––––––

Antidotul spre aceasta nevoie de a ne lustrui imaginea, o reprezinta starea de student continuu.

Învățarea nu e o etapa în viață pe care o depășim la un moment dat, fiind rezervata anumitor varste/categorii de persoane.


Învățarea continuă ne liniștește cu privire la limitele noastre – niciodată nu știm destul și nu mereu avem răspunsuri potrivite – ne face sa fim mai critici, curioși – ne face sa acumulam cunoștințe diverse care sa îmbogățească pereții mintii noastre – formând o plasa de siguranță în momentele de incertitudine. Mereu putem sa revenim la micile rezerve de cunoștințe – uneori vom găsi răspunsuri, alteori doar o anecdota simpatica prin care putem sa recunoaștem ca și alții au mai fost pe aici.


Cunoștințele diverse se schimba, se suprapun, sunt recantarite, sortate, aranjate pe importanta, astfel ca gândirea se flexibileaza.

E important sa știm cum sa invatam, însă și mai important e sa știm ce facem cu acele bagaje acumulate.

Succesul într-un domeniu necesita un volum de  cunoștințe de bază – însă cu acest lucru pornește și majoritatea. Recompensa încă nu e garantată. Pe lângă informația de baza e extrem de important sa avem și cunoștințe din arii complementare sau /și cu totul opuse.

Iar apoi, pasul final, coaserea împreună a acestora într-un tot unitar, zi de zi.

Instrumentul principal? Gândirea șlefuita de valurile perpetue ale cunoștințelor.

Ca și nota de încheiere, putem sa ne apropiem de conceptul de ego cu emoții ambivalente – ne poate seduce cu mituri grandioase create despre noi sau sa ne liniștească prin dialogul simplu ca suntem oameni diferiți și unici și aceiași, și e perfect în regula cum suntem.

Totodată, e nevoie sa fim mereu curioși – iar obiectul principal al curiozității noastre sa fie în primul rand propria noastră viață – cine sunt? Cine îmi doresc sa devin? Cum ma raportez la toate aceste lucruri care mi se întâmplă?

Acestea sunt întrebările care ne pun pe traiectoria căutării continue de informații despre noi – reflectat în lume. 


photo credit Stephanie LeBlanc@sleblanc

Publicat pe

Crazy little thing called – Love

De ce oare suntem atât de nefericiți în relații? De ce șansele ca o căsnicie să se termine cu un divorț e 50/50? De ce regăsim un tipar disfuncționalde interacțiune în majoritatea relațiilor pe care le avem? Oare există sufletul pereche? Oare e ceva în neregula cu noi sau cu cei pe care i-am ales ca parteneri de viață?

În cartea „The science of Happily ever after”, Dr.Ty Tashiro descrie modul de „pilot automat” prin care tindem să ne selectam partenerii, mod care de multe ori înglobează criterii nerelevante sau prea puțin importante pentru acel ” au trăit fericiți pana la adânci bătrâneți”.

Înainte să dezvolt punctul de vedere al lui Ty Tashiro și al studiilor care îl susțin, aș dori să încep cu propria ogradă – anume atașamentul și importanța rolului acestuia în alegerea prietenilor, partenerilor și în general, a oamenilor din jurul nostru.

Atașamentul

În linii mari, atașamentul reprezintă un tipar de interacțiune dintre copil și părinți – un model de a comunica, de a rezolva probleme, de a gestiona emoții negative, de a ne simți confortabili defapt în lume.

Atașamentul nu numai că se dezvoltă în copilărie însă acesta e replicat și în relațiile pe care le vom avea cu cei din jur. Spre exemplu, dacă părinții au creat un mediu sigur pentru cel mic în care acesta sa fie acceptat necondiționat, ascultat și respectat – cu trecerea anilor, acest copil se va simți bine atât în momentele când e singur, deoarece știe ca nimeni nu îl va abandona, își cunoaște propria valoare și se accepta pe sine. În momentele când se va reîntâlni cu colegii/prietenii și chiar și cu străinii se va simți în largul său, nu va încerca să satisfacă complet nevoile celorlalți doar pentru a fi acceptat, nu își va ascunde defectele cu scopul de a părea o persoană „puternică”.Acest mic  exemplu ilustrează succint atașamentul securizant,cel sănătos.

În schimb, dacă vorbim de un atașament anxios, copilul va simți mereu un pericol iminent în preajmă – în momentul în care acest copil va începe să crească, va tinde să creadă că lumea nu e un loc sigur, ca cei din jur pot să dispară în orice moment din viața sa, că pentru a menține o relație de orice fel din viața sa, e nevoie sa depună eforturi extraordinare și să verifice constant dacă e sau nu, încă acceptat.

Un alt tip de atașament disfuncțional e cel evitant. Pentru acești copii ajunși la maturitate, comunicarea nu e ușoară, mai ales dacă e despre subiectul vulnerabilității sau al emoțiilor. Evitarea conflictelor de orice fel e precum un motto deoarece nu exista nici abilități prea optime de a rezolva conflictele. Cu toate că, cei cu acest tipar de atașament își doresc să formeze relații strânse cu cei din jur, odată ajunși într-o astfel de situație tind să dea bir cu fugiții. Teama e aceeași precum a celor cu atașament anxios – abandonul. Dacă un anxios tinde să bombardeze persoanele din jur cu comportamente exagerate care să il asigure de faptul că încă e acceptat și iubit, nicidecum părăsit, un evitant va încerca să evite un posibil abandon prin distanțarea sa, sau chiar ruperea relațiilor.

Ceea ce e foarte greu de închipuit însă aceste doua tipare se atrag ca doi magneți. Cu toate acestea, un conflict pare mereu un cerc nesfârșit de urmărire – fugă. Cel anxios are mereu nevoie de reasigurări că totul e bine, cel evitant fuge deoarece nu se simte confortabil să investească.

Acum că poate e un pic mai multa lumină de ce tindem să ne alegem oameni anxiosi/evitanti în viețile noastre, e momentul sa ne reîntoarcem la Dr. Ty Tashiro.

Cartea începe prin a descrie rezultatele unor studii care arată că dacă ne-am baza pe intuiție, femeile ar alege bărbați mai înstăriți iar bărbații, femei cu un aspect fizic plăcut.

E o discuție destul de lungă și teoriile tind sa indice  spre cea evoluționista, femeile tinzând încă sa își aleagă un partener care va putea sa aibă grija de „pui”, iar bărbații de partenere cât mai frumoase și sănătoase astfel încât „puii” sa fie cât mai mulți și cu șanse de supraviețuire crescute.

Pribabil ca nu ne gândim fix la acest lucru în momentul în care ne atrage cineva însă dacă ne gândim la faptul ca femeile petrec enorm de mult aranjându-se, iar bărbații în a-și forma un portofoliu cât mai impresionant de „avuții”, poate că totuși nu suntem atât de departe.

Studiile totuși doresc să ne reamintească faptul că tot mai mulți dintre noi ne permitem un trai decent iar serviciile de sănătate sunt din ce în ce mai performante astfel încânt dacă așteptările noastre spre o relație satisfăcătoare includ prea multe all-incluse-uri, ar trebui să le revizuim ; la fel și nevoia de a avea cât mai mulți „pui” din considerentul că nu știm câți ar putea supraviețui.

Acestea fiind spuse, de unde pornim în a ne alege partera/partenerul de viață?

Ty Tashiro sugerează faptul că, deși avem atâtea informații pe indicii buni și răi ( „Red flags”) care sa ne ofere niște grile, totuși e foarte greu la primele întâlniri sa ne dam seama defapt cum ar arăta o posibila relație pe termen lung. Asta deoarece cu toții tindem să afisam cele mai bune comportamente, să ne alegem cele mai potrivite cuvinte, sa adăugăm sclipici asupra defectelor, toate cu scopul de a impresiona.

Astfel, cum ajungem să cunoaștem pe cineva cu adevărat, și chiar din primele momente, dacă exista totuși o cortină?

Începem sa ne uitam la trăsăturile de personalitate.

Încercăm să vedem patternuri, tipare de interacțiune, legătură între diverse comportamente care indica o anumita trăsătură.

De ce?

Fiindcă trăsăturile sunt caracteristici cu care ne naștem și e destul de dificil să le schimbam în totalitate sau să le ascundem perfect.

Trăsături precum introversia/extraversia, conștiinciozitatea sau lipsa acesteia, dorința de a încerca lucruri noi sau mai degrabă retragerea din astfel de situații, nevrotismul și calvarul de îngrijorari care vine la pachet, ageabilitate sau lipsa acesteia. Toate acestea sunt trăsături care rareori pot fi modificate radical și care tind să se țină scai după noi, să se inflirteze în acțiunile noastre și defapt, să ne dea de gol când încercăm să mimam altceva.

Sa ne gândim doar la faptul că unei persoane introvertite îi va fi extrem de dificil să fie sufletul petrecerii în absolut orice context social. În unele momente, când acesta se află înconjurat de persoane apropiate, probabil tinde să se implice mai mult în interacțiuni. Cu toate acestea, în majoritatea situațiilor va tinde să se retragă și să interacționeze doar cu câteva persoane.

Astfel, avem deja câteva trăsături care sa ne ajute sa comparam diversele comportamente și sa ne dam seama defapt de personalitatea celui/celei din fața noastră.

Reintorcându-ne la studii, acestea susțin faptul că trăsătura aleasa ca promițând un happy end fericit în cuplu, e cea a Agreabilității. Astfel că aceste persoane, care au scor ridicat pentru aceasta trăsătură, sunt deseori empatice, bine  intenționate, atente cu sine și cei din jur, așadar agreate de cei din jur. Nu vorbim de o carisma ieșită din comun sau de o nevoie exagerata de a face pe plac altora, e doar un fel de a fi și a se comporta a acestor persoane care induc în cei din jur simpatie și acceptare.

Dacă suntem curioși de ce ar fi nepotrivit sa ne alegem o persoana cu un nivel crescut de nevrotism spre exemplu, ne putem imagina un partener/parteneră mereu împietrita în îngrijorări, cu șanse mari în a vedea lucrurile într-un mod negativ, un om temător, adică o persoana care găsește probleme pentru soluții.

Acum că am bifat partea de trăsături, e important să ne gândim și la atașamentul persoanei cu care interacționăm. La fel, atașamentul nu îl putem falsifica atât de bine. Un anxios va tinde să ne bombardeze cu mesaje/telefoane și întrebări în situații stresante. Un evitat, dacă îi urmărim discursul atent, va tinde să dea vina pe cei din jur pentru fiecare eșec din viata sa.

De asemenea, e important sa vedem cum se raportează persoana cu privire la cerculs ău social – are prieteni apropiați sau nu, ii vorbește de rău în momentele dificile, sunt doar „prieteni de ieșit” sau se simte confortabil să mențină relații de prietenie de lunga durată care necesita dezvăluiri, afișarea vulnerbailitatilor, cunoașterea și acceptarea necondiționată a celorlalți.

Avem deja partea de atașament și trăsături bifată, ceea ce ne oferă și mai mult context în momentul în care punem în balanță deciziile.

Cel de al treilea ingredient face referire a modul de a comunica, privi lumea și a-i susține pe cei din jur.

Topicul comunicării e extrem de vast, însă dacă îl atașăm conflictelor, e bine să vedem dacă persoana cealaltă se poate regla emoțional sub factorii de stres – adică dacă în prim plan are sub lupă soluționarea problemei sau emoțiile negative sunt atât de intense, încât abandonează discuția, se victimizează sau arunca totul asupra celuilalt.

 Nu suntem cele mai drăguțe persoane în timpul unui conflict și nu exista peroană care să afișeze un comportament „la dungă” în momente stresante, însă dacă avem exercițiul introspecției și al comunicării propriilor nevoi, suntem deja extrem de câștigați. Cel din fata noastră va ști cum ne simțim, astfel că devenim mai apropiați, și ne permitem să fim mai vulnerabili spunând în linii mari ce ne dorim în acele momente.

Dacă evitam intens orice fel de problemă, o ascundem sub covor, sau mai rău, punem pe seama partenerului/partenerei orice vină, chiar și a faptului că cealaltă persoana a inițiat vreo discuție inconfortabila – pierdem din start.

Calitatea unei relații sănătoase e dată și de felul în care cei doi navighează împreună perioadele „de furtună „.

Mai apoi, ajungem la modul flexibil sau nu în care cel din fața noastră privește lumea. În momentele de incertitudine, putem să ne menținem cât de cât calmul și să ne gândim mai degrabă la factorii contextuali și nu la trăsăturile negative ale celuilalt , când acesta, spre exemplu, întârzie – dăm dovadă de maturitate emoțională.

Ultima de pe listă va fi un lucru atât de mărunt însă pare a fi un ingredient „miraculos” în orice tip de relaționare : putem să îi ascultăm pe cei din jur până la capăt și să ne bucurăm de succesul lor sau tindem să ii întrerupem, să âi felicităm cu jumate de gură iar apoi să povestim noi despre vreun succes propriu?

Putem să îi susținem pe cei din jur cu entuziasm în propriile lor decizii, chiar și atunci când poate nu am face acele alegeri cu privire la noi? Putem să acordam atenție, afecțiune, empatie și să felicitam fără sa ne gândim că succesul celuilalt indică iminent faptul că noi suntem mai puțin buni?

Putem să ne bucurăm pentru alții fără să contabilizăm  fiecare eșec sau succes de al nostru?

E atât de contraintuitiv să ne gândim că succesul sau eșecul celor din jur are de-a face cu valoarea propriei noastre persoane. Soarele va răsări și pe strada noastră, între timp putem sărbători la fel de bine și zilele bune ale celor din jur.

Sumarizând aceste șiruri de idei, tind să cred în mod constant în bunătatea oamenilor și existenta celor care ne îmbunătățesc viața prin prezența lor, însă, e nevoie să fim atenți la „sclipiciul” aplicat primelor impresii, la cei care nu își doresc vreo îmbunătățire a propriilor defecte și care vor sa impachetez și să vândă defapt o cutie frumos colorată, dar de multe ori umpluta cu probleme a căror soluție nu suntem noi.

photo credit @lesanches .

Publicat pe

Cum NU arată iubirea de sine ?

E foarte ușor să găsim ghiduri, îndreptare, sfaturi și liste diverse despre cum am putea să ne creștem starea de bine, să ne apreciem mai mult și să ne simțim împliniți în pielea noastră.

Poate chiar și noi ne dăm seama de momentele în care suntem cu adevărat fericiți, entuziasmați ; când suntem norocoși că planurile ni s-au concretizat în sfârșit.Așadar, fiecare dintre noi ne putem alcătui un ghid propriu de câteva activități, care exersate regulat și înghesuite în programul unei săptămâni mai încărcate, ne-ar ajuta să ne simțim mai bine, sau măcar pe linia de plutire.

Niște rutine în ceea ce privește tabieturile noastre, momentele noastre de răgaz, lucrurile pe care ni le cumpărăm și activitățile în care dacă ne afundăm, ne oferă satisfacție.

Și e de apreciat dacă reușim.

Cu toate acestea, e important să vedem balamalele din spate, chimia de după cortină.

De ce ne atât de greu să ne pornim la drum ?

De ce nu putem să susțienm o rutină care, atât pe termen scurt, cât și pe termen scurt, ne-ar aduce destule beneficii ?

Cine ne oprește să ne fie bine ?

                Noi.Noi pe noi.Noi pe noi înșine.

De ce ?

Pentru că nu ne iubim îndeajuns de mult.Nu ne respectăm indeajuns de mult.Nu ne acceptăm îndeajuns de mult.Nu ne oferim atenție, timp, efort destul.

E ca și cum am renunțat la noi.

Putem să ne închipuim pentru o secundă, faptul că un prieten apropiat, partenerul/partenera noastră,sau chiar copiii noștri au nevoie de noi fiindcă se află într-o situație dificilă.Nu cred că am sta foarte mult pe gânduri și am alerga spre ei.Le-am asculta povestea, i-am asigura că suntem de partea lor, i-am ajuta prin orice modalitate ne stă la dispoziție, și poate la final am adăuga : ,,Sună-mă dacă mai ai nevoie de ceva .Știi că te poți baza pe mine. ,,

Putem caracteriza acest moment prin empatie, responsabilitate civică, grijă față de cei apropiați, iubire.

Și acum să ne gândim cum am reacționa dacă noi am fi într-o astfel de situație.Dacă spre exemplu am fi extrem de stresați, poate am avea o stare de sănătate mai precară la un moment dat.

Câți am alege să punem un stop și să triem sarcinile care trebuie, în mod imperativ, rezolvate, și să punem o pauză celor care momentan ne solicită timpul și atenția peste puterile noastre ?

Câți alegem să tragem o linie cu privire la interacțiunile noastre sociale și să îi sunăm pe cei din jurul nostru pentru a le cere ajutorul, sau poate doar a le povesti despre starea noastră ? Câți ne simțim confortabili să fim ajutați de către cei din jur în momentele când suntem lipsiți de apărare, vulnerabili, la capătul puterilor ?

Câți realizăm că ziua de mâine tot  va veni, că nu există nicio catastrofă sau pericol iminent dacă azi alegem să ne întoarcem atenția asupra nevoilor noastre în momentul în care propria noastră stare fizică și psihică o cere ?

Uneori ne îmbărbătăm și ne aruncăm peste bord, în valurile unei zile noi, al unor sarcini și proiecte pentru care sacrificăm mult prea mult din noi, însă încercăm să ne liniștim fiindcă avem la noi o vestă de salvare pe care stă scris cu litere mari : ,,Hai că se poate.Am mai trecut eu prin situați și mai stresante decât aceasta,, .

De câte ori am amânat să începem vreo activitate, rutină nouă, cu gândul că peste câteva ore va fi momentul potrivit ,luni va fi ziua cea mai potrivită, luna următoare va fi o perioadă mai liberă ?

Uneori ne spunem că acum nu e momentul potrivit, oricum deja am făcut un lucru destul de important azi, am bifat niște sarcini la servici sau am terminat alte proiecte/activități care tot așa ne presau de mult.

Procrastinarea nu e mereu despre acea lene care se așterne pe noi ca o plapumă caldă într-o după-masă ploioasă.E mai degrabă piedica, monologul demotivațional  pe care ni-l repetăm de fiecare dată când ne trece prin minte să ne punem viața pe picioare și cu toate acestea avem deja lista de argumente contra, de ce aici și acum nu e nici contextul și nici momentul să ne punem pe treabă.

De mâine/de luni/de luna următoare voi avea mai multă grijă de sănătatea mea fizică/psihică, de relațiile mele cu cei apropiați, mai multă grijă spre a schimba cuvintele pe care le rostesc și comportamentele pe care le am în momentele tensionante.

Însă, momentan nu e nicio furtună.Nu e grabă.Oricum ce contează o zi sau două de amânare dacă mai apoi o să fac totul ca la carte și toate îmi vor ieși perfect ?

Dacă am ști că sănătatea fizică și psihică a celor dragi se află în pericol, nu ne-am gândi la nimic altceva și i-am sfătui cum știm mai bine, i-am încuraja, am aduce argumente pertinente, sperând și dorindu-ne ca aceștia să își îndrepte obiceiurile nesănătoase.

Cum stăm noi la acest capitol ?

În momentul în care greșim, o dăm în bară, facem un lucru de care nu prea suntem mândri ?

Ne luăm un moment de pauză și reflectăm cu adevărat despre motivele pentru care am ajuns să facem acest lucru, despre greșelile și erorile de gândire ? La final, tragem niște concluzii și ne notăm mental să nu mai ajungem aici, sau mai degrabă ne ținem morală, ne criticăm, ajungând chiar la concluzia că ,, nu sunt bun la nimic / sunt un ratat/ă ? .

Merităm să ne vorbim atât de urât în momentele tensionante, în momentele în care greșim, în care nu mai avem speranță că lucrurile se vor îndrepta ? Cine ar avea nevoie de un asemenea lucru ?

De ce e  inconfortabil să ne oferim la fel de multă atenție,timp,susținere și iubire nouă înșine ca și celor apropiați ?

Pentru că trăim într-o realitate în care mulți se laudă cu faptul că se epuizează fizic și psihic prin muncă, prin mii de proiecte și pauze lungi despre timpul petrecut cu familia, prietenii, ei înșiși.

Sau poate pentru că vom fi etichetați ca fiind egoiști.

În momentul în care ne punem bariere – tragem o linie fermă când avem nevoie de pauze și relaxare, timp de reconectare cu cei din jur și cu noi înșine – probabil că mulți vor observa că nu mai suntem prezenți 24/7 pe telefon, că nu mai avem weekend-uri goale care așteaptă să fie umplute de orice activitate care ar invita timpul să treacă mai ușor, faptul că din gura noastră se va auzi NU.

E greu să spunem NU, e și mai greu să acceptăm un NU.Avem impresia că îi vom răni,dezamăgi, supăra pe cei din jur.Iar pe de altă parte, dacă primim un refuz, credem că am greșit ceva, noi suntem cei de vină și ar trebui să luăm acest lucru personal și să ne fie rușine.

Un NU reprezintă o linie demarcatoare între activitățile/sarcinile/responsabilitățile pe care ni le dorim în viața aceasta în momentul acesta, și NU e despre toate celelalte lucruri rămase care momentan nu ne împlinesc, nu ne bucură foarte mult sau poate chiar ne oferă mai multă bătaie de cap.Un NU de cele mai multe ori e despre noi, despre nevoile și valorile noastre.

Când ne este greu să spunem NU, transmitem faptul că timpul/atenția/energia noastră –  succint viața noastră e lipsită de nota noastră personală, de ideile/proiectele/nevoile noastre, și astfel așteaptă să fie centrată și să se învârtă în jurul nevoilor/dorințelor altora.

Totodată, dacă ne gândim la micile bucurii pe care le oferăm celor din jur, momentele în care ne facem timp să le fim alături, să le facem diverse cadouri, mici recompense, cât de des putem să spunem că am făcut același comportament pentru noi ?

De câte ori ne-am gândit oare că și noi merităm aprecierea celor din jur, că și noi merităm să ne simțim mândri de noi înșine, nu neapărat pentru reușitele extraordinare, ci poate pentru că am trecut cu brio peste unele eșecuri și dezamăgiri care poate altădată ne-ar fi dărâmat ?

De câte ori ne-am cumpărat o cafea în drum spre lucru – un mic gest de atenție spre noi înșine- , sau poate o carte despre un subiect care ne pasionează de mult timp, sau chiar și o haină la care tânjim de mult timp ? De câte ori ne-am oferit cadouri – timp/atenție/înțelegere destulă ?

Dacă ar trebui să rezum toate aceste comportamente și să conturez o zi din viața unui om care nu se iubește pe sine, aș porni prin a spune că probabil dimineața are același gust ca de obicei : maldăre de responsabilități și sarcini prin care nu rezonează.

Termină în grabă tabieturile de dimineață și pleacă spre servici.Probabil e o nouă zi în care nu rostește cuvântul NU fiindcă nu e bine să îi supărăm pe cei cu care lucrăm

.Astfel, sănătatea psihică și cea emoțională se demolează încet încet, identitatea se ruginează prin lipsa unei exprimări active.

O grabă continuă în a bifa mai apoi sarcinile de după-masă, iar dacă, din greșeală, vreo eroare își face loc, urmarea o constituie monologul acid adresat propriei persoane.Uneori e mai ușor să evităm orice conflict dacă stabilim din capul locului că noi suntem cei vinovați.

Ca și în fiecare seară, după șirul lung de sarcini bifate, nu există nicio recompensă.Nicio bătaie pe umăr, niciun mic gest sau cadou prin care să ne felicităm că totuși am ajuns până aici.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

E simplu de văzut cum lipsa iubirii de sine poate duce la comportamente de procrastinare, stimă de sine scăzută, monolog critic, lipsa comportamentelor de recompensare, deteriorarea sănătății psihice și fizice.

Uneori e dificil să ne uităm în oglindă și să ne spunem că ne iubim, însă suntem singurul lucru de pe lumea aceasta pe care îl avem în totalitate.

Publicat pe

Ne mai permitem lenea ?

Am ajuns să trăim mult mai izolați și totuși avem moduri noi prin care să păstrăm legătura unii cu alții.

Ni s-au restrâns multe dintre activitățile pe care le făceam până acum, însă am găsit noi mijloace prin care să explorăm lumea.

Realitatea e plină de contradicții, suișuri și coborâșuri, însă parcă în utlima vreme ne e mult mai dificil să ne dăm seama că după două întoarceri spre stânga suntem tot în același punct .

Trăim în niște bule atât de perfect conturate, încât ne e greu să ne dăm seama unde ne-am pus piedică exact.

Zilele se succed și ne e tot mai dificil să planificăm, să ne mobilizăm sau pur și simplu să ne gândim la scopurile noastre.

Zilnic, mii de mesaje,reclame se succed în fața noastră cu promisiunea că următoarea pereche de teniși, următorul telefon, următoarea vacanță, următorul serviciu va fi cel mai potrivit mod  de a atinge împlinirea.

Să luăm spre exemplu reclamele care promovează imaginea unor persoane extrem de bine îmbrăcate, poze ce pot transmite faptul că aceștia se simte extrem de încrezători, confortabili, relaxați . E absolut normal ca și noi să ne dorim să arătăm la fel de siguri pe noi și împliniți precum persoanele din acele afișe .

și cu toate acestea care e pasul următor ?

Probabil realizăm că există totuși niște diferențe între felul nostru de a fi și imaginea ideală vândută de acele reclame – poate suntem mai nesiguri azi pe noi, poate nu părem mereu atât de încrezători pe cât ne-am dori, și e posibil ca nici aerul relaxat să nu fie spefic caracterului nostru.

Rămânem apoi cu acest calcul în care suntem clar pe minus și totodată, tânjim după acea promisiune.În aceste momente ne dăm seama că pentru a ne forma acea încredere, pentru a emana acel aer relaxat, pentru a dobândi acea atitudine relaxată e de lucru.Și e pe termen lung.Dezvoltarea unor abilități necesită un plan, formarea unei rutine, exerciții, erori, un pic de autoironie și cel mai mult – efort .

Așadar, cumpărăm mai degrabă acele obiecte vestimentare expuse în vitrine, concluzionând că poate totuși ,,haina îl face pe om,, și nu mai e nevoie de atât de mult timp și efort pentru a dobândi acele atribute.

Ne întoarcem acasă și punem aceste obiecte laolaltă cu celelate promisiuni : dulapul cu haine.Paltoane elegante ce ne inspiră faptul că avem un stil rafinat, teniși noi-nouți care ne trasmit un aer relaxat, bocanci de munte scumpi deoarece știm că rezonăm cu sentimentul de libertate pe care muntele ni-l oferă, cămăși colorate și rochii florale  care ne creionează o personalitate volubilă, spontană .

Mai târziu ne așezăm pe canapea și deschidem laptopul sau telefonul, ambele având mii și mii de funcții , și totuși stăruim să ne uităm în gol la 2-3 aplicații, să dăm swipe,like, thumbs up, love, share, follow,subscribe – minute în șir, în neștire.Poate ajungem să ne trimitem vreun meme cu prietenii/cunoștințele virtuale, să adăugăm un emoticon care să exprime un râs copios în timp ce fața noastră schițează un zâmbet palid.

Ne batem pe umăr, până la urmă am bifat și partea de interacțiuni sociale pe ziua de azi.Cu toate acestea, nu am rostit vreo frază în ziua aceea care să înceapă cu ,,Eu mă simt.. ,, .E ireal să ne exprimăm emoțiile, e un mediu mult prea digitalizat, controlat, bine pus la punct care ne tocește și sculptează trăirile în niște like-uri.

E și multă bătaie de cap să ne exprimăm autentic.

În primul rând, poate nu avem acest exercițiu în care să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne deranjează și care ne aduc stări plăcute ; poate e de la faptul că cei din jur evită la fel de mult acest tip de discuții ; poate unele dintre emoții sunt puse pe un piedestal și sunt singurele prin care ar trebui să eperiențiem viața – spre exemplu, fericirea, împlinirea, pacea, relaxarea.

Ajungem să ne croim anumite așteptări cu privire la interacțiunile pe care ni le dorim cu cei din jur, să selectăm rând pe rând doar acele persoane cu care putem întreține o conversație ușoară, fără drame existențiale, fără subiecte nefamiliare nouă, fără încercări.

Ne și închipuim cum ne vedem la o cafea cu una dintre aceste persoane iar după un dialog de jumătate de oră ne putem continua liniștiți sarcinile pe ziua respectivă.Interacțiunea nu ne lasă absorbiți de trăiri prea vii, nici nu ne încarcă în vreun fel, însă apreciem că suntem în rând și noi cu lumea, că avem cunoștințe cu care să ieșim, că suntem incluși într-un grup social, că ne alungă sentimentul de singurătate.

Trecând mai departe, ne dăm seama că ar trebui să mergem să ne facem cumpărătuirle, poate să și gătim ceva însă, din nou, totul pare o bătaie prea mare de cap.Ne facem o listă scurtă,comandăm și niște mâncare gata făcută și curierul va apărea la ușa noastră în mai puțin de o oră.Acum probabilavem timp și să facem niște mișcare fiindcă ținem la sănătatea noastră.

Ne inspirăm dintr-un curs de pe internet, sau avem chiar setul nostru de exerciții .La final, conchidem mulțumiți că am ars x număr de calorii, mai adăugăm și numărul de pași pe care i-am parcurs în acea zi și suntem mândri de noi.

Ne punem în fața unui film/serial în timp ce mâncăm și totuși la finalul serii simțim că nu avem nici încrederea, nici aerul relaxat, nici împlinirea după care am alergat toată ziua.

Din păcate, nici hainele cumpărate nu ne-au oferit vreo imagine mai autentică, nici interacțiunile cu cei din jur nu ne-au mișcat în vreun fel, exercițiile fizice au fost făcute pe pilot automat iar mâncarea e impersonală.

Suntem într-o colivie de aur perfectă.Cel mai frustrant e să realizăm că noi suntem atât creatorul acesteia, cât și pasărea din interior.

Ambele includ depunerea unui efort, atât împlinirea, cât și evitarea suferinței.Sunt conectate și nu putem să alegem ceea ce vrem să experiențiem/simțim .Situațiile, realitatea însăși ni se întâmplă – singurul lucru asupra căruia avem control e propria noastră reacție.

Dacă în momentul în care ne-am îndreptat spre vreun  magazin să ne cumpărăm ultimele accesorii,haine , ne-ar fi trecut prin minte că noi suntem cei care ne putem schimba și produce emoții precum cea de împlinire, probabil nu am fi ajuns să avem sertare și dulapuri pline de alter ego- uri.

Dacă în loc să evităm discuțiile călduțe, am fi sunat sau interacționat cu prietenii și membrii familiei care poate au nevoie de atenția/suportul/afecțiunea noastră, cu siguranță ne-am fi simțit mai obosiți, însă împliniți deoarece nu ne-am mai fi simțit singuri și fără un sens în lumea asta străină.

Dacă în loc să plasăm responsabilitatea cumpărăturilor unui curier, ne-am fi plimbat până la magazin, am fi putut bifa 2 lucruri în același timp : ne-am fi simțit mai încrezători fiindcă ne-am îndeplinit cu succes una dintre responsabilități , iar pe de altă parte am fi făcut un pic de mișcare.

Și poate, în timp ce găteam seara, în loc să trimitem meme-uri, like-uri ,story-uri, am fi putut să ne chemăm câțiva prieteni și să ne bucurăm împreună .

Toate serviciile,reclamele,app-urile vin cu promisiunea că ne vor ușura viața, că ne vor oferi recompense, că ne vor face să atingem împlinirea.

Cu toate acestea, dacă trăim în aceste lumi posibile și universuri paralele, putem ajungem să ne conturăm un vid în interiorul nostru.

E responsabilitatea fiecăruia să își ofere sens și semnificație propriei vieți, prin efort, timp,atenție. 

Publicat pe

Incertitudine.Nevoia de control.Unde ne situăm ?

Acestui an i-a lipsit obișnuitul ,rutina, limpezimea, predictibilitatea, tihna.

Fiecare fragment al vieții noastre a fost atins de această ceață a incertitudinii.

Pe lângă schimbările fizice petrecute la nivelul mediului, contextului în care trăim, s-a produs și o reașezare interioară.

Am încercat, pe cât posibil, să ne echilibrăm stilul de viață de până acum cu incertitudinea zilei de mâine , reglementările  și limitele impuse  ; totodată, și cu noile nevoi formate.

Probabil am remarcat această scindare între nevoia noastră de a deține un oarecare control – în ceea ce privește propriile  trăiri, mediul din jur și stilul de viață asociat, predictibilitatea evenimentelor din viitor , siguranța cercului social și realitatea – cu caracterul ei instabil, impredictibil, capricios – care s-a inflitrat în fiecare moment ștampilat cu cuvântul ,,siguranță,, .

Schimbările acestea nu sunt mereu atât de groaznice.

Inconfortabile ?

Cu siguranță.

Am fost nevoiți să ne reevaluăm stilul de viață, felul în care ne desfășuram anumite activități de rutină,modul de comunicare cu cei din jur, propriile limite ; astfel că, după unele calculem am rămas cu o paletă mai restrânsă de opțiuni.

Pentru a diferenția între activitățile, relațiile, responsabilitățile care ne aduc  un plus în viața noastră, și merită a fi păstrate, am fost nevoiți să răspundem la întrebarea :

Acest lucru îmi aduce vreun plus de valoare ?

Lupta dintre  încăpățânarea de a face  schimbări ,nevoia de control, predictibilitate, investirea mai calculată a timpului/efortului/atenției cu preponderență spre lucrurile ce ne oferă un plus, o notă de sens , m-a făcut să mă gândesc  la un fir roșu/o linie de ghidare , bazat  pe simplificarea acestor schimbări și perioade tranziție  în ceea ce privește domeniile importante din viață :

1.Sănătatea fizică și mentală

Aceste două concepte poate au devenit un lux.Cu toții suntem conștienți, mai ales pe plan teoretic, ceea ce ar trebui să facem ca să ne simțim mai bine, însă ne e greu să ne mobilizăm, iar odată ce ne pornim la drum, motivația dispare cu ușurință.

Totodată, poate suntem destul de dezorientați de unde ar trebui să începem ; sau, suntem atenți o perioadă, controlăm fiecare aspect iar apoi apare un eveniment neașteptat, trecem prin niște zile mai puțin plăcute și ne regăsim din nou la linia de start.

Ceea ce ne poate ajuta în aceste momente e planificarea unei rutine.

Pe planul sănătății fizice, putem să fim mai conștienți în ceea ce privește alimentația, orele de somn, pauzele de relaxare, sportul.Putem să începem să ne documentăm iar apoi să ne notăm câte un comportament ,,sănătos,, pentru fiecare zi.

Spre exemplu, ne facem din timp o listă de cumpărături și avem grijă să ne formăm o dietă mai echilibrată.Pe partea de odihnă și relaxare, ne putem propune să încetăm orice activitate stresantă măcar cu o oră înainte de somn , incluzând mai apoi timp de reflecție, o jumătate de oră de citit, o cană de ceai.La nivelul sportului, ne putem alege singuri acele exerciții care ne fac plăcere și să le includem în programul nostru săptămânal – dacă pentru unii dintre noi această parte pare cea mai dificilă de ordonat, putem să ne concentrăm pe mersul pe jos.

Rutina nu e menită să reprezinte o sursă de stres în plus, mai degrabă o ancoră, o linie constantă în viața de zi cu zi.

Sănătatea mentală pare greu de atins deoarece stimulii stresori și mai ales îngrijorările au tins să ne preseze mult mai mult în ultimul an.Cu toate acestea, și acest domeniu poate să fie flexibilizat și inclus în zilele obișnuite.

Putem spre exemplu să ne notăm 3 activități care ne fac plăcere și să încercăm să le includem în săptămâna noastră.Nu e necesar să ne gândim la lucruri grandioase ; o ceașcă de cafea savurată dimineața în liniște poate deveni propriul nostru moment  înainte să preluîm responsabilitățile zilei.

De asemenea, putem să ne gândim la 3 valori/caracterisitici pe care le apreciem la noi sau la persoanele din jurul nostru.Spre exemplu, dacă valorizăm empatia, curajul, bunătatea, comportamentele de ajutorare , am putea să ne planificăm câteva comportamente/acțiuni prin care să le manifestăm în viața noastră și a celor din jur.

Vom observa că viața noastră se conturează prin sens.Pe lângă job, responsabilități, treburi casnice , prin aceste activități, devenim mai împliniți, avem un fir roșu în viața noastră – un far la care revenim cu regularitate , ceea ce ne oferă sens, valoare vieții noastre.

2.Relațiile

Trăim, cu preponderență, într-un mediu virtual.Acest lucru se reflectă și asupra relațiilor.Nu avem mereu timp să ne vedem regulat, să stăm la povești până târziu în noapte, astfel, că trimitem un mesaj scurt, poate dăm câteva telefoane  și astfel bifăm căsuța interacțiunilor cu cei din jur.

Pericolul se remarcă prin interacțiunile  tot mai dese, însă lipsite de calitate.Avem mulți priteni/followeri virtuali , like-uri/share-uri, însă nu împărtășim cu adevărat.Nimeni nu știe cu adevărat ceea ce am trăit azi, cine suntem defapt sau ce gândim despre evenimentele actuale.Problema e când nici noi nu ne mai recunoaștem.

Putem să începem, așadar, să comunicăm mai des despre noi, despre cine suntem, ceea ce trăim și simțim.Ne putem institui o rutină în ceea ce privește interactțiunile cu cei din jur, o întâlnire regulată cu cei dragi  de câteva ori pe săptămână . Pentru a se forma și consolida, relațiile cer timp/efort/atenție, și mai ales veridicitate.

3.Pasiunile și dezvoltarea personală

Acest domeniu poate fi legat și de cel al sănătății mentale – dacă ne oferim timp pentru a ne urma pasiunile/interesele/hobby-urile acest lucru va avea un efect și asupra stării noastre de bine.

Aceste interese și pasiuni nu trebuie să coste foarte mulți bani/foarte mult timp și energie.E de ajuns să ne gândim la domeniile/subiectele de care suntem interesați și care să aibă/sau nu legătura cu munca noastră de zi cu zi.Putem să ne gândim mai apoi la domeniile pe care nu le cunoaștem atât de bine , însă despre care am dori să știm mult mai mult.

Formarea unei rutine în acest sens are rolul de a ne reconecta cu noi înșine, de a ne oferi o ancoră cu privire la interesele care ne definesc.Suntem mult mai mult decât munca noastră, decât rolul nostru de copil,părinte,prieten,partener.Ne definim cu atât mai mult prin interesele spre care tindem să ne investim timpul.

Acest fapt ne ajută,de asemenea, să ne îmbunătățim unele abilități, ne crește autoeficiența, stima de sine – ne face să ne cunoaștem mai profund și să ne dorim să investim în noi înșine.

4.Propria amprentă

Această ultima parte se referă la totalitatea acțiunilor pe care le facem cu privire la cei din jurul nostru, la contextul/comunitatea în care trăim.Unii dintre noi poate aleg să facă voluntariate și să se implice în anumite proiecte.

Cu toate acestea, probabil nu mulți putem fi pe atât de prezenți pe cât ne-am dori.Astfel, pornind cu pași mici, ne putem gândi să avem mai multă răbdare cu cei din jur, să empatizăm cu situația în care ne aflăm – cu toții avem zile mai gri, iar replicile acide, iritabiliatatea și comportamentele antisociale  nu vor rezolva sau grăbi soluționarea unei situații.

E important să ne gândim că pentru cei din jur, noi suntem un om oarecare. Nu avem mai multe drepturi sau nevoi decât ei.Cu toții ne aflăm într-un anumit context dintr-un motiv anume.Astfel, dacă stăm la cozi interminabile sau curierul întârzie, putem să nu recurgem din prima la gândul că viața e nedreaptă și ceilalți profită de pe urma noastră – oamenii greșesc și indiferent dacă ne place sau nu să admitem acest fapt, în unele zile nici noi nu suntem cele mai bune versiuni ale noastre.

Publicat pe

Anhedonia – o scurtă caracterizare

Cu toții avem zile în care ne e mai greu să ne mobilizăm, când nimic nu ne atrage să ne dăm jos din pat și să începem ziua, când parcă și cel mai mic efort pare mai mult o corvoadă și orice beneficiu sau recompensă a acțiunilor noastre nu ne mai mobilizează la fel de mult precum o făcea în trecut.

Aceste zile de obicei trec, cu toate că mai greu, însă reușim să ne găsim un scop nou, un avânt nou ,o direcție mai optimă sau o sursă de suport pentru a ne continua sarcinile.

Și totuși există cazuri în care unii oameni rămân blocați în această stare.

Zilele se scurg monoton, nu mai există nicio ieșire din rutină, nicio activitate /beneficiu/recompensă care să le insufle vreo putere de a merge mai departe ; astfel că, această stare gri le acaparează paleta de emoții și viața devine un film monocrom.

Anhedonia este incapacitatea de a simți plăcere. Este un simptom comun al depresiei, precum și al altor tulburări de sănătate mintală.

Vorbind de anhedonie, putem distinge două categorii :

Anhedonia socială.

 În momentul în care refuzăm să ne petrecem timpul cu persoanele din jurul nostru.

 Anhedonia face ca relațiile, inclusiv cele cu prietenii și membrii familiei, să fie o luptă. Odată cu recompensa bucuriei dispărută, este greu să fii motivat să petreci timp cu ceilalți. S-ar putea să refuzi invitațiile și să ignori evenimente precum concerte, petreceri și chiar întâlniri individuale, deoarece nu mai crezică există vreun beneficiu în a participa.

Anhedonia fizică.

Ceea în care activitățile de dinainte nu mai oferă aceeași plăcere.Spre exemplu, mâncărurile preferate nu mai aduc aceeași senzație de plăcere precum în trecut, sau o plimbare în parc cu bicicleta pare acum mai mult o corvoadă decât o activitate pe care o așteptăm cu nerăbdare.

Simptomele anhedoniei includ:

retragere sociala

lipsa relațiilor sau retragerea din relațiile anterioare

sentimente negative față de tine și de ceilalți

abilități emoționale reduse, inclusiv exprimarea mai puțin verbală sau nonverbală

dificultate de adaptare la situațiile sociale

o tendință spre a arăta emoții false, cum ar fi să te prefaci că ești fericit la un anumit eveniment

pierderea libidoului sau lipsa de interes pentru intimitatea fizică

probleme fizice persistente

Ce o cauzează ?

Anhedonia este strâns legată de depresie, dar nu e neapărat o condiționată de prezența acesteia. De asemenea, aceasta afectează persoanele cu alte boli mintale, cum ar fi schizofrenia și tulburarea bipolară și poate apărea la persoanele cu probleme de sănătate aparent fără legătură, cum ar fi boala Parkinson, diabetul, boala coronariană și problemele legate de abuzul de substanțe.

Oamenii de știință cred că anhedonia poate fi legată de modificările activității creierului.

S-ar putea să ai o problemă cu modul în care creierul tău produce sau răspunde la dopamină, o substanță chimică care e implicată în senzația de bine,plăcere.

Persoanele care iau medicamente antidepresive (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau ISRS) pot constata că anhedonia se îmbunătățește împreună cu restul simptomelor depresiei, dar nu întotdeauna. Uneori, aceste medicamente afectează emoțiile și agravează această problemă.

Cercetările au arătat faptul că există cel puțin două sisteme de bază implicate în reglarea gândurile, comportamentele,emoțiilor .

 Primul este cel de abordare sau sistemul apetitiv, care motivează acțiunile spre obiective și recompense,și produce emoții pozitive precum entuziasmul și mândria. Anhedonia implică pierderea acestei deschideri spre activități plăcute, pierderea dorinței de angajare .

Cel de  al doilea este cel de  retragere sau sistemul defensiv care motivează evitarea rezultatelor sau pedepselor aversive și este legat de emoții negative precum anxietate și depresie. A fost observat, de asemenea, faptul că, anhedonia se regăsește și în cazul  anxietății sociale,tulburării de stres posttraumatic, tulburării de anxietate generalizată , cât și în cazul schizofrenie, și a tulburărilor asociate cu consumul de substanțe.

Astfel, cele două sisteme sunt responsabile de următoarele procese :

Motivația abordării

Un construct ce implică mecanisme / procese ce reglează direcția și menținerea comportamentului de abordare influențat de tendințe preexistente, învățarea,memoria, caracteristicile stimulului și stările de lipsă/nevoi. Comportamentul de abordare poate fi direcționate către indicii înnăscute sau dobândiți (adică necondiționate vs. stimuli învățați), implicit,sau obiective explicite; poate consta în răspunsuri orientate spre obiectiv sau condiționate  pavlovian.

Procesele componente

Acestea  includ evaluarea recompensei, evaluarea efortului / disponibilitatea de a lucra,eroare de predicție  în ceea ce privește așteptările / recompensa și selectarea acțiunilor / luarea deciziilor.

 Evaluarea recompenselor

Sunt procese prin care se calculează probabilitatea și beneficiile unui rezultat prospectiv și calibrarea acestora  prin referire la informații externe, context social (de exemplu, intrare într-un grup social) și / sau experiență anterioară. Această calibrare este influențată de prejudecăți preexistente, învățare, memorie, caracteristici legate de stimul și stări de lipsă/nevoile personale.

Evaluarea recompenselor poate implica atribuirea unui stimulent/recompensă pentru stimuli.

Evaluarea efortului / dorința de a depune efort

Procese prin care se calculează costul (costurile) obținerii unui rezultat; tendinta de a depăși costurile de răspuns pentru obținerea unui anumit beneficiu/scop.

Prognoza speranței / recompensei

O stare declanșată de expunerea la stimuli interni sau externi, experiențe sau contexte care prezic posibilitatea recompensei. Așteptarea recompensei poate modifica experiența unui rezultatul și poate influența utilizarea resurselor (de exemplu, resursele cognitive).

Selecția acțiunilor bazată pe anumite  preferințe legate de  luarea deciziilor

Procese ce implică o evaluare a costurilor / beneficiilor și care au loc în contextul multiplelor posibile alegeri fiind disponibile pentru luarea deciziilor.

Sensibilitate inițială la recompensă

Mecanisme / procese asociate cu răspunsurile hedonice – modul cum se reflectă în planul nostru subiectiv ( ceea ce înseamnă pentru noi acel beneficiu),experiențele, răspunsuri comportamentale  și punctul culminant al căutării recompensei.

Durată efortului susținut  pe termen mai lung /receptivitate pentru a recompensa

Mecanisme / procese asociate cu încetarea căutării recompensei, de ex. satisfacţie,satisfacție, reglarea comportamentului consumativ.

Învățarea recompenselor

Un proces prin care organismele dobândesc informații despre stimuli, acțiuni și contexte ,care prezice rezultate pozitive și prin care comportamentul este modificat atunci când apare o recompensă nouă sau rezultatele sunt mai bune decât ne așteptam. Învățarea cu recompense este un tip de învățare prin consolidare, și procese similare pot fi implicate în învățarea legată de întărirea negativă.

Formarea obiceiurilor

Comportamente secvențiale, repetitive, motorii sau cognitive provocate de declanșatori externi sau internicare, odată inițiat, poate ajunge la finalizare fără o supraveghere conștientă constantă. Obiceiurile pot fi adaptative în virtutea salvării  resurselor cognitive, moment în care ajungem să ne formăm niște automatisme și rutine. Formarea obiceiurilor este frecvent o consecință a învățării recompensei, dar expresia acesteia poate deveni rezistentă la schimbările la nivelul valorii percepute al  rezultatului.

Cum intervenim ?

Dacă anhedonia apare ca și un simptom legat de o tulburare, protocolul de intervenție va viza și această componentă, însă reperele sunt următoarele :

Evaluarea nivelul de angajare/lipsa acestuia al clientului în activități plăcute

Programarea realizării  activităților ce în trecut ofereau plăcere și monitorizarea stărilor resimțite

 Activități de imagerie cu scopul de a flexibiliza așteptările legate de anticiparea și consumarea recompenselor

Asocierea mai multor stimuli și pe termen lung cu actul de a consuma recompensa – acest lucru poate presupune să ne notăm experiența plăcută într-un jurnal sau povestirea acestui eveniment unui prieten

Instruirea  atenției asupra stimulilor pozitivi prin practica repetată în a identificare  trăsăturilor pozitive ale situații cotidiene

Antrenează-te pentru a-ți imagina rezultate pozitive din evenimente viitoare imaginate

Cultivarea  recunoștintei  și aprecierii față de  evenimentele /stările plăcute

Cultivați emoțiilor pozitive față de sine și de cei din jur.

Publicat pe

Anxietatea Socială

În momentul în care intrăm în contact cu oameni necunoscuți, avem de prezentat un eseu/proiect important, dorim să facem o impresie bună asupra celor din jur, e un lucru absolut normal să ne simțim un pic mai tensionați, să recurgem la o autoanaliză mai amănunțită sau să ne dorim ca evenimentul respectiv să se termine cât mai repede.

Însă, în cazul anxietătții sociale  aceste emoții (neliniște,frică,rușine ), gânduri (ruminație,autocritică,suprafocusare asupra sinelui) și comportamente(evitare,anulare) se manifestă mult mai des, chiar și în situații în care majoritatea celor din jur par să treacă mai ușor de primele momente de timiditate, jenă.

În cadrul  tulburării de anxietate socială, frica și anxietatea pot duce la comportamente de evitare excesive,  care în schimb  pot perturba rutina zilnică. Stresul sever  poate afecta  munca, școala sau alte domenii de interes considerate importante .

Este o problemă obișnuită care începe de obicei în adolescență,  și care poate avea un impact major asupra vieții.

Simptome emoționale și comportamentale

  • Teamă intensă  fațăde situațiile în care ai putea fi judecat
  • Te îngrijorezi cu privire la posibilitatea de a te face de rușine sau cea de a fi umilit
  • Frică intensă de a interacționa sau de a vorbi cu străini
  • Teama că ceilalți vor observa faptul că arăți îngrijorat
  • Frica de simptome fizice care îți pot provoca jenă, cum ar fi roșeață, transpirație, tremur sau o voce tremurată
  • Eviți să faci lucruri sau să le vorbești oamenilor de teama că te vei simți jenat sau situația va fi inconfortabilă
  • Eviți situațiile în care ai putea fi centrul atenției
  • Resimți anxietate înaintea unei activități sau a unui eveniment catalogat de dinainte ca fiind ,,groaznic,,
  • Resimțirea fricii sau al unui disconfort intens în cadrul unei situații sociale
  • Petreci  timp după o situație socială analizându-ți performanța și identificând defectele interacțiunilor avute
  • Așteptarea celor mai grave consecințe posibile dintr-o experiență negativă în timpul unei situații sociale

Simptome fizice

  • Roșire
  • Bătăi rapide ale inimii
  • Tremurat
  • Transpiraţie
  • Stomac deranjat sau greață
  • Probleme de respirație
  • Amețeli
  • Tensiune musculară

Câteva exemple de comportament evitant :

  • Evitarea situațiilor sociale obișnuite
  • Evitarea interacțiunii cu persoane necunoscute sau străini
  • Eviatrea participării la petreceri sau evenimente sociale
  • Evitarea în ceea ce privește mersul la serviciu sau la școală
  • Eviatrea începerii unor conversațiilor
  • Evitarea stabilirii contactului vizual
  • Evitarea întâlnirilor romantice
  • Evitarea intrării într-o cameră în care oamenii sunt deja așezați
  • Evitarea returnării articolelor la  magazin, cererii de ajutor tot la nivelul unui cadru social
  • Evitarea în ceea ce privește mâncatul  în fața altora
  • Evitarea folosirii unei toalete publice

Simptomele tulburării de anxietate socială se pot schimba în timp. Deși evitarea situațiilor care produc anxietate te poate face să te simți mai bine pe termen scurt, este posibil ca anxietatea să continue pe termen lung dacă nu apelezi la un ajutor specializat.

Cauze

Tulburarea de anxietate socială apare  dintr-o interacțiune complexă între factorii biologici și de mediu. Cauzele posibile includ :

Ereditatea.

 Tulburările de anxietate tind să fie moștenite în cadrul familiilor . Cu toate acestea, nu este pe deplin clar cât de mult se poate datora factorilor geneticii și cât de mult se datorează comportamentului învățat.

Diferențe la nivelul structurii creierului.

 Amigdala poate juca un rol în controlul răspunsului la nivelul  fricii. Persoanele care au o amigdala hiperactivă pot avea un răspuns sporit de frică, provocând anxietate crescută în situații sociale.

Mediul inconjurator.

 Tulburarea de anxietate socială poate fi un comportament învățat – unele persoane pot dezvolta afecțiunea după o situație socială neplăcută sau jenantă. De asemenea, poate exista o asociere între tulburarea de anxietate socială și părinții care fie modelează comportamentul anxios în situații sociale, fie controlează  sau supraprotejează copii.

Factori de risc

Mai mulți factori pot crește riscul de a dezvolta tulburări de anxietate socială, inclusiv:

  • Istoricul  familial.

 Este mai probabil să dezvoltați tulburare de anxietate socială dacă părinții sau frații biologici manifestă deja această afecțiune.

  • Experiențele  negative.

 Copiii care suferă de tachinare, agresiune, respingere, ridiculizare sau umilință, pot fi mai predispuși la tulburărea de anxietate socială. În plus, alte evenimente negative din viață, cum ar fi conflictul familial, trauma sau abuzul, pot fi asociate cu aceasta.

  • Temperamentul.

Copiii timizi, retrași sau reținuți pot prezenta un risc mai mare să dezvolte această tulburare pe parcursul vieții.

  • Noi cerințe sociale sau de muncă.

 Simptomele tulburării de anxietate socială încep de obicei în anii adolescenței, dar întâlnirea cu oameni noi, susținerea unui discurs în public sau prezentarea unei lucrări importante pot declanșa simptome pentru prima dată.

  • A avea un aspect sau o caracteristică care atrage atenția celor din jur.

De exemplu, anumite semne la nivelul feței, bâlbâiala sau tremurările cauzate de boala Parkinson pot crește sentimentele de conștiință de sine și pot declanșa tulburări de anxietate socială la unii oameni.

Complicații

Netratată, tulburarea de anxietate socială  poate avea un impact major asupra vieții. Îngrijorările cu privire la situațiile sociale  pot interfera cu munca, școala, relațiile sau interesele personale.

Astfel , tulburarea de anxietate socială poate duce la :

  • Stimă de sine scazută
  • Probleme în a fi asertiv
  • Critică  sine exagerată
  • Hipersensibilitate la critici
  • Abilități sociale slabe
  • Izolare și relațiile sociale dificile
  • Rezultate academice slabe  și performanță scăzută la locul de muncă
  • Abuzul de substanțe, cum ar fi consumul de alcool în exces
  • Suicidul sau tentativele de sinucidere
  • Simptomatologie depresivă asociată

Prevenirea

Nu există nicio modalitate de a prezice ce va determina pe cineva să dezvolte o tulburare de anxietate, dar puteți lua măsuri pentru a reduce impactul simptomelor dacă sunteți anxios prin :

Obține ajutor devreme.

 Anxietatea, ca multe alte afecțiuni din sfera  sănătății mintală, poate fi mai greu de tratat dacă așteptați.

Tine un jurnal.

 Ținerea evidenței vieții tale personale te poate ajuta pe tine și pe medicul/psihiatrul/psihologul  tău să identifici stimulii stresori și cei care par să te ajute să te simți mai bine.

Prioritizează problemele din viața ta.

 Puteți reduce anxietatea gestionându-ți cu atenție timpul și energia. Asigură-te că petreci destul  timp  făcând lucruri care îți plac.

Evitați consumul nesănătos de substanțe.

 Consumul de alcool și droguri și chiar consumul de cofeină sau nicotină pot provoca sau agrava stările de anxietate. Dacă ești dependent de oricare dintre aceste substanțe, renunțarea  poate să te facă să te simți mai bine , ceea ce poate contribui la o reducere a stresului resimțit.

Tratament

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) cu ajutorul unui psihoterapeut, poate să te ajutea în a  identifica tiparele  negative de gândire și comportamentle contraproductive  și a le schimba.

Medicamentele antidepresive, de obicei un tip de medicament numit inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (ISRS), cum ar fi escitalopramul sau sertralina. Acestea nu sunt de obicei utilizate pentru a trata persoanele cu vârsta sub 15 ani.

Unii oameni pot avea însă nevoie de o combinație a celor două tipuri de tratamente pentru a reuși să își formeze abilități în a-și controla nivelel crescute de anxitate.

Dacă te confrunți cu simptomele acestei tulburări sau dorești să afle mai multe informații, poți să îmi scrii liniștit.A cere ajutor e o dovadă de curaj !

Publicat pe

Pe scurt : Despre atacurile de panică

Atacul de panică poate constitui un moment de cotitură în felul în care percepem realitatea, mediul din jurul nostru, pe cei de lângă noi și chiar și pe noi înșine.

Atacul de panică se produce pe mai multe paliere de aceea e greu să ne dăm seama de unde a pornit totul, ce stimul a declanșat-o exact sau câte minute am retrăit acea stare.

Atacurile de panică se pot declanșa brusc, oriunde și oricând.Această lipsă a predictibilitățile ne poate induce în eroare, ajungând să asociem cauza cu stimuli eronați, să căutăm ajutor nespecializat și să începem să citim informații eronate, toate lâsându-ne cu întrebarea : Și de acum ce mă fac ? în aer.

Simptomele  atacului de panică au mai multe  nivele : sistemul nervos autonom (de exemplu, bătăile inimii, transpirația), sistemul respirator (respirație scurtă, senzație de apăsare la nivelul pieptului), sistemul nervos central / procesarea cognitivă (de exemplu, depersonalizarea, frica de a pierde controlul, frica de moarte).

O listă mai elaborată include :

  • Simptomele  fiziologice : – palpitații, tremurat, transpirație, hipeventilație, tremor,durere în piept, crampe abdominale, amețeală , senzație de leșin, dificultăți de respirație.
  • La nivelul gândirii : catastrofare, hiperfocusare asupra senzațiilor resimțite din corp, gândire de tip alb negru, hipervigilență, derealizare ( senzația de detașare de realitate), gânduri accentuate cu privire la posibilitatea de a muri/ înnebuni.
  • La nivel emoțional : frică intensă, sentimentul de neajutorare/lipsă a controlului, rușine, vinovăție, furie.

Strâns legat de episodul de atac de panică este tulburarea de panică definită prin atacuri de panică  recurente, neașteptate, în care cel puțin un astfel de episod este  urmat de cel puțin 1 lună de îngrijorare cu privire la dezvoltarea  mai multor atacuri de panică pe viitor, îngrijorare cu privire la consecințele cestor episoade sau a comportamentului inadaptativ (de exemplu, evitarea muncii sau a activităților de rutină) legate de  atacuri.

Printre cauzele atacurilor de panică se numără o vulnerabilitate genetică care prin interacțiunea cu anumiți stresori din mediu pot da această simptomatologie.

De asemena pintre acesți factori se numără și două concepte ce au loc în declanșarea și menținerea acestor atacuri : frica de frică și sensibilitatea la anxietate.

Frica de frică a jucat un rol important în conceptualizare și cercetarea atât a atacurilor de panică, cât și a tulburării de panică.

Caracteristic  tulburării de panică e faptul că pacienții învață să răspundă prin frică cu privire la simptomele de anxietate ,prin  condiționare clasică interoceptivă  a senzațiilor fizice interne.

Asta înseamnă că în momentul în care pacientul percepe un disconfort la nivelul corpului, acest stimul , în timp, va fi asociat exclusiv cu un răspuns de disonfort și anxietate, determinând cascada de gânduri de tip catastrofare.

Urmând acest parcurs pacientul își canalizează exclusiv atenția asupra simptomelor fizice și asupra gândurilor cu un nivel de distres ridicat, ajungând să resimtă un atac de panică.

 Interpretare greșită a  indicilor corporali duce la un ciclu vicios în care interpretarea defectuoasă duce la mai multă anxietate, iar ca răspuns , această stare de hipervigilenață și agitație cresc însăși  simptomele  declanșatoare.

Conceptul de sensibilitate  cu privire la anxietate  este strâns legat de frica de frică .

Sensibilitatea la anxietate se referă la măsura în care un individ crede faptul că stimulii la nivelul  sistemului nervos autonom pot avea consecințe nocive.

De exemplu, persoanele cu sensibilitatea ridicată la anxietate pot crede  faptul că dificultăți de respirație sunt semnale de sufocare sau că palpitațiile inimii indică un atac de cord, în timp ce cei cu sensibilitate la anxietate scăzută pot retrăi aceste senzații ca fiind  neplăcute, dar nu amenințătoare.

În concordanță cu teoriile cognitive ale anxietății, sensibilitatea la anxietate susține de asemenea faptul că evaluarea eronată cognitivă este critică pentru generarea anxietății.

În ceea ce privește sensibilitatea la anxietate această caracteristică poate fi dobândită prin preluarea opiniilor celor din jur cu privire la teama față de astfel de senzații, prin dobândirea unor cunoștințe eronate despre consecințele negative ale acestora, asistând la un eveniment marcant și stresant precum atacul de cord al unei persoane .

Astfel, sensibilitatea la anxietate constituie o predispoziție pentru dezvoltarea problemelor legate de anxietate și nu necesită neapărat o  experiențiere personală în debutul unor tulburări.

Soluții

Îmbunătățirea calității vieții poate fi un prin pas în scăderea intensității și frecvenței atacurilor panică.

Astfel, infromarea corespunzătoare, implementarea unor tehncii de relaxare în rutina zilnică, evitarea unui mediu stresant, adoptarea unui stil alimentar mai sănătos , implementarea unei rutine de somn adecvate și includerea unor exerciții fizice regulate, constituie pași mici în aceste direcții.

Cu toate acestea, principalele opțiuni de tratament sunt psihoterapia cu scopul restructurării și flexibilizării gândurilor cu privre la atacurile de panică, la cele ce se derulează în timpul unui episod de atac de panică , și medicamentele  prescrise de medicul psihiatru cu privire la reducerea simptomelor asociate atacurilor.

Complicații

Netratată, atacurile de panică/tulburarea de panică  poate afecta calitatea vieții unei persoane.De asemenea, aceasta poate să adopte un comportament excesiv de evitare față de activitățile , situațiile care înainte îi oferea plăcere pe motivul îngrijorărilor cu privire la un posibil atac de panică în viitor.

Totodată, atacurile de panică pot să ducă la dezvoltarea unor tulburări de anxietate secundare precum fobii specifice, agorafobia sau anxietatea generalizată, anxietate cu privire la sănătate (ipohondria) ; dificultăți  în domeniile  importante de viață (familie, servici, relații); risc crescut în a dezvolta simptomatologie depresivă ; risc crescut în ceea ce privește consumul de alcool sau alte substanțe.