Anxietatea,prietenul fals

Dacă am fi întrebați cu cel fel de prieten ne-am dori să petrecem seara de vineri, cu cel care e spontan,distractiv,atent ; sau cel care stă cu ochii în telefon,poate vorbește numai despre el și care pleacă la ore fixe, presupun că mulți, dacă nu toți, l-am alege pe primul.

Cu toate acestea, în viața reală ajungem să-l întâlnim mai des pe cel de al doilea.

Gândindu-ne la conceptul de anxietate, suntem înclinați să credem că e doar o stare de agitație periodică, caracterizată prin ore în șir de îngrijorări, nopți nedormite, o schimbare în rutina zilnică și cea alimentară, și o stare de constantă irascibilitate cu o dificultate de control la nivelul factorilor stresanți.

Aceasta e o definiție axată mai ales pe aspectele negative pe care anxietatea le aduce în viața noastră.

Însă întrebarea e : Noi ce îi oferim la schimb ?

În momentul în care consumăm și cea de a șaptea cafea pe zi și dăm refresh la inboxul de la mail, cu ochii paralizați de cearcăne și lipsă de somn, evitând în mare parte rutinele zilnice de mai ieri, ce am abandonat din noi ?

În acele momente în care suntem atât de consumați de un anumit domeniu din viața noastră, uităm faptul că în diminețile de weekend ne place cafeaua cu o linguriță extra de zahăr și scorțișoară, că joi de obieci ne făcea plăcere să ieșim la o plimbare în parc după orele de lucru; faptul că de multe ori sunam un prieten duminică după-masă și povesteam cu orele ; faptul că cele trei cărți cumpărate despre hobby-ul nostru încă așteaptă pe noptieră; faptul că nu mai râdem cu aceeași poftă la serialele pe care le preferam până luna trecută ; momentele de relaxare în care ne încheiam ziua fiind recunoscători că am pus chiar și o mică piatră în direcția visului nostru.

Anxietatea ne privează de o viziune mult mai mare.Ne privează de spontaneitate; de rutina noastră de relaxare ; de momentele în care pur și simplu constatăm că viața nu e mereu roz, însă merită trăită chiar și în clipele grele.

Ne privează de timpul petrecut cu noi înșine, cu cei dragi nouă, cel acordat intereselor și pasiunilor.

Ne privează de jumătatea plină a paharului.

E prietenul fals.

Cu toate acestea ne oferă argumente destul de bune ca noi să renunțăm la liniște :

  • Cu siguranță vor râde de mine la ședință/petrecere, e mult mai bine dacă stau acasă și evit tot calvarul acesta pe de-a-ntregul.
  • Dacă nu mă îngrijorez și nu pun destul de mult efort acum , nu voi ajunge unde îmi doresc.Pot să sacrific câteva ore de somn .
  • Nu am cum să calculez toate valorile nutriționale în momentul în care iau masa în oraș.La următoarea întâlnire cu prietenii mai bine mă rezum la un pahar de vin ; în plus nici nu mă îngraș.
  • Decât să plec pe weekend la munte și să îmi dau seama de condiția mea fizică precară, mai bine sun un prieten și ieșim la o poveste.Nu am nevoie să îmi pun semne de întrebare cu privire la sănătatea mea.

Evitarea e comportamentul preferat al anxietății.

Evitarea ne liniștește pe moment, ne calmează îngrijorările, ne face să ne simțim în control.

Sau nu.

Evitarea ne face să pierdem oportunități, discuții interesante, poate chiar cunoștințe noi; ne face să slăbim relațiile cu cei din jur; să ne tăiem porția de provocări și momente de învățare.

E prietenul fals.

E cel care ne promite că ne susține și ne oferă exact soluția cea mai ușoară (evitarea), închizându-ne ușa în nas în momentul în care ne fuge pământul de sub picioare.

Pe parcursul vieții vor fi momente în care vom sta la masă și cu acest prieten fals, însă trebuie să avem grijă de câte ori plătim noi nota de plată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *