Ne mai permitem lenea ?

Am ajuns să trăim mult mai izolați și totuși avem moduri noi prin care să păstrăm legătura unii cu alții.

Ni s-au restrâns multe dintre activitățile pe care le făceam până acum, însă am găsit noi mijloace prin care să explorăm lumea.

Realitatea e plină de contradicții, suișuri și coborâșuri, însă parcă în utlima vreme ne e mult mai dificil să ne dăm seama că după două întoarceri spre stânga suntem tot în același punct .

Trăim în niște bule atât de perfect conturate, încât ne e greu să ne dăm seama unde ne-am pus piedică exact.

Zilele se succed și ne e tot mai dificil să planificăm, să ne mobilizăm sau pur și simplu să ne gândim la scopurile noastre.

Zilnic, mii de mesaje,reclame se succed în fața noastră cu promisiunea că următoarea pereche de teniși, următorul telefon, următoarea vacanță, următorul serviciu va fi cel mai potrivit mod  de a atinge împlinirea.

Să luăm spre exemplu reclamele care promovează imaginea unor persoane extrem de bine îmbrăcate, poze ce pot transmite faptul că aceștia se simte extrem de încrezători, confortabili, relaxați . E absolut normal ca și noi să ne dorim să arătăm la fel de siguri pe noi și împliniți precum persoanele din acele afișe .

și cu toate acestea care e pasul următor ?

Probabil realizăm că există totuși niște diferențe între felul nostru de a fi și imaginea ideală vândută de acele reclame – poate suntem mai nesiguri azi pe noi, poate nu părem mereu atât de încrezători pe cât ne-am dori, și e posibil ca nici aerul relaxat să nu fie spefic caracterului nostru.

Rămânem apoi cu acest calcul în care suntem clar pe minus și totodată, tânjim după acea promisiune.În aceste momente ne dăm seama că pentru a ne forma acea încredere, pentru a emana acel aer relaxat, pentru a dobândi acea atitudine relaxată e de lucru.Și e pe termen lung.Dezvoltarea unor abilități necesită un plan, formarea unei rutine, exerciții, erori, un pic de autoironie și cel mai mult – efort .

Așadar, cumpărăm mai degrabă acele obiecte vestimentare expuse în vitrine, concluzionând că poate totuși ,,haina îl face pe om,, și nu mai e nevoie de atât de mult timp și efort pentru a dobândi acele atribute.

Ne întoarcem acasă și punem aceste obiecte laolaltă cu celelate promisiuni : dulapul cu haine.Paltoane elegante ce ne inspiră faptul că avem un stil rafinat, teniși noi-nouți care ne trasmit un aer relaxat, bocanci de munte scumpi deoarece știm că rezonăm cu sentimentul de libertate pe care muntele ni-l oferă, cămăși colorate și rochii florale  care ne creionează o personalitate volubilă, spontană .

Mai târziu ne așezăm pe canapea și deschidem laptopul sau telefonul, ambele având mii și mii de funcții , și totuși stăruim să ne uităm în gol la 2-3 aplicații, să dăm swipe,like, thumbs up, love, share, follow,subscribe – minute în șir, în neștire.Poate ajungem să ne trimitem vreun meme cu prietenii/cunoștințele virtuale, să adăugăm un emoticon care să exprime un râs copios în timp ce fața noastră schițează un zâmbet palid.

Ne batem pe umăr, până la urmă am bifat și partea de interacțiuni sociale pe ziua de azi.Cu toate acestea, nu am rostit vreo frază în ziua aceea care să înceapă cu ,,Eu mă simt.. ,, .E ireal să ne exprimăm emoțiile, e un mediu mult prea digitalizat, controlat, bine pus la punct care ne tocește și sculptează trăirile în niște like-uri.

E și multă bătaie de cap să ne exprimăm autentic.

În primul rând, poate nu avem acest exercițiu în care să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne deranjează și care ne aduc stări plăcute ; poate e de la faptul că cei din jur evită la fel de mult acest tip de discuții ; poate unele dintre emoții sunt puse pe un piedestal și sunt singurele prin care ar trebui să eperiențiem viața – spre exemplu, fericirea, împlinirea, pacea, relaxarea.

Ajungem să ne croim anumite așteptări cu privire la interacțiunile pe care ni le dorim cu cei din jur, să selectăm rând pe rând doar acele persoane cu care putem întreține o conversație ușoară, fără drame existențiale, fără subiecte nefamiliare nouă, fără încercări.

Ne și închipuim cum ne vedem la o cafea cu una dintre aceste persoane iar după un dialog de jumătate de oră ne putem continua liniștiți sarcinile pe ziua respectivă.Interacțiunea nu ne lasă absorbiți de trăiri prea vii, nici nu ne încarcă în vreun fel, însă apreciem că suntem în rând și noi cu lumea, că avem cunoștințe cu care să ieșim, că suntem incluși într-un grup social, că ne alungă sentimentul de singurătate.

Trecând mai departe, ne dăm seama că ar trebui să mergem să ne facem cumpărătuirle, poate să și gătim ceva însă, din nou, totul pare o bătaie prea mare de cap.Ne facem o listă scurtă,comandăm și niște mâncare gata făcută și curierul va apărea la ușa noastră în mai puțin de o oră.Acum probabilavem timp și să facem niște mișcare fiindcă ținem la sănătatea noastră.

Ne inspirăm dintr-un curs de pe internet, sau avem chiar setul nostru de exerciții .La final, conchidem mulțumiți că am ars x număr de calorii, mai adăugăm și numărul de pași pe care i-am parcurs în acea zi și suntem mândri de noi.

Ne punem în fața unui film/serial în timp ce mâncăm și totuși la finalul serii simțim că nu avem nici încrederea, nici aerul relaxat, nici împlinirea după care am alergat toată ziua.

Din păcate, nici hainele cumpărate nu ne-au oferit vreo imagine mai autentică, nici interacțiunile cu cei din jur nu ne-au mișcat în vreun fel, exercițiile fizice au fost făcute pe pilot automat iar mâncarea e impersonală.

Suntem într-o colivie de aur perfectă.Cel mai frustrant e să realizăm că noi suntem atât creatorul acesteia, cât și pasărea din interior.

Ambele includ depunerea unui efort, atât împlinirea, cât și evitarea suferinței.Sunt conectate și nu putem să alegem ceea ce vrem să experiențiem/simțim .Situațiile, realitatea însăși ni se întâmplă – singurul lucru asupra căruia avem control e propria noastră reacție.

Dacă în momentul în care ne-am îndreptat spre vreun  magazin să ne cumpărăm ultimele accesorii,haine , ne-ar fi trecut prin minte că noi suntem cei care ne putem schimba și produce emoții precum cea de împlinire, probabil nu am fi ajuns să avem sertare și dulapuri pline de alter ego- uri.

Dacă în loc să evităm discuțiile călduțe, am fi sunat sau interacționat cu prietenii și membrii familiei care poate au nevoie de atenția/suportul/afecțiunea noastră, cu siguranță ne-am fi simțit mai obosiți, însă împliniți deoarece nu ne-am mai fi simțit singuri și fără un sens în lumea asta străină.

Dacă în loc să plasăm responsabilitatea cumpărăturilor unui curier, ne-am fi plimbat până la magazin, am fi putut bifa 2 lucruri în același timp : ne-am fi simțit mai încrezători fiindcă ne-am îndeplinit cu succes una dintre responsabilități , iar pe de altă parte am fi făcut un pic de mișcare.

Și poate, în timp ce găteam seara, în loc să trimitem meme-uri, like-uri ,story-uri, am fi putut să ne chemăm câțiva prieteni și să ne bucurăm împreună .

Toate serviciile,reclamele,app-urile vin cu promisiunea că ne vor ușura viața, că ne vor oferi recompense, că ne vor face să atingem împlinirea.

Cu toate acestea, dacă trăim în aceste lumi posibile și universuri paralele, putem ajungem să ne conturăm un vid în interiorul nostru.

E responsabilitatea fiecăruia să își ofere sens și semnificație propriei vieți, prin efort, timp,atenție. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *